vineri, 15 aprilie 2011

TITANIC

15 aprilie 1912: Naufragiul mileniului: scufundarea transatlanticului "Titanic" în Oceanul Atlantic-în apele din Terra-Nova (1.517 decese din 2.223 pasageri)

Titanicul, cel mai mare vapor construit vreodată, s-a scufundat în Atlantic. Titanicul măsura 269 metri lungime, avea o lăţime de 28,5 m lărgime şi o înălţime de 19 m. Era egal ca lungime cu patru avioane Boeing 747 parcate în şir indian. Principala funcţie a acestui vas era să transporte corespondenţa între Marea Britanie şi Statele Unite, înainte de apariţia variantei par avion. Construirea Titanicului a început în martie 1909, când au fost nituite primele plăci de oţel ale vasului. Titanicul era proprietatea companiei Oceanic Steam Navigation. Deşi Titanicul avea echipaj britanic şi naviga sub pavilion britanic, de fapt, era proprietate americană. 
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, Titanic, pachebotul de lux, s-a scufundat în Oceanul Atlantic. Transatlanticul, socotit imposibil de scufundat a avut la bord 2.273 pasageri, din care au supravieţuit numai 706. Era şi a rămas cel mai mare pachebot construit vreodată, care rivaliza cu orice mare hotel continental, prin eleganţa şi rafinamentul cabinelor, precum şi a serviciilor oferite. Cei care au conceput vasul au prevăzut 32 bărci de salvare, dar, fiindcă nici nu se concepea posibilitatea unui naufragiu, numărul lor a fost redus la 20. Voiajul inaugural a atras multe persoane din înalta societate, nobili britanici, industriaşi americani. La clasele inferioare se aflau emigranţi care visau la o viaţă mai bună în USA şi Canada. S-a renunţat şi la rachetele de semnalizare pentru pericol, fiind considerate inutile. Siguranţa pe care o prezenta vasul, precum şi experienţa vestitului căpitan E.J. Smith, serveau drept garanţie pentru o călătorie fără griji. 

Titanicul a pornit de la Southampton într-o miercuri, pe 10 aprilie 1912, la orele 12. Vremea era bună, temperatura de 10 grade C. Iarna aceea fusese foarte caldă. Într-o atmosferă de bucurie, zeci de mii de oameni erau prezenţi în port pentru a-şi lua rămas bun de la pasageri. Uriaşa construcţie trebuia să cucerească pentru Anglia „Cordonul Albastru“ al oceanului, acea înaltă şi rîvnită decoraţie pentru cea mai rapidă călătorie cu vaporul peste Atlantic. Toţi se aşteptau ca Titanicul să pună în umbră vapoarele celorlalte naţiuni. Printre pasageri se aflau şi 25 de milionari. Cu toţii erau într-o dispoziţie bună, se amuzau şi dansau. 
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, vaporul de lux a ajuns în apele din Terra-Nova, la 400 de leghe marine de ţărm, unde pe timp de primăvară erau mulţi gheţari plutitori. Un vapor din apropiere a avertizat neîntrerupt Titanicul prin telegraf că există pericol de gheţari. Însă colosul înainta nebuneşte. Fiindcă n-au primit nici un răspuns, telegrafiştii de pe acel vas s-au dus la culcare. Titanicul era echipat cu ultimul sistem de radio Marconi, dar operatorii erau ocupaţi cu trimiterea şi primirea de mesaje pentru pasagerii bogaţi. Căpitanul Smith, a decis ca Titanicul să bată recordul şi să ajungă la New York cu o zi înainte de timpul prevăzut. La orele 23:40, în noaptea de 14 Aprilie, Titanicul s-a lovit de iceberg, iar la orele 2:20 a fost înghiţit de ocean. 

S.O.S. Titanicul!
Avînd viteză mare, vasul a lovit un gheţar exact în locul unde era scris: „No God“. Peretele vasului a fost tăiat de gheţar. Apa a început să pătrundă în vapor. Panica a izbucnit printre pasageri. Căpitanul a poruncit să se păstreze calmul şi să se coboare bărcile de salvare. Operatorii au transmis fără întrerupere SOS. Un alt vapor care părea să fie salvarea celor de pe Titanic a trecut prin apropiere, dar, fiindcă pe Titanic nu erau decât rachete luminoase de întâmpinare, căpitanul celuilalt vas i-a salutat cu semnale albe şi a plecat mai departe. Orchestra condusă de dirijorul Hartley cânta boogie-woogie. 
Într-un târziu s-a auzit în difuzor vocea căpitanului Smith: „Nava se scufundă. Echipaj şi ofiţeri ai Titanicului, sunteţi eliberaţi de orice sarcină. V-aţi făcut datoria, dovedindu-vă a fi demni de numele britanic! Să scape cine poate! Dumnezeu să fie cu voi!“. După 2 ore şi 40 de minute de la impactul cu icebergul, dintr-o dată, faimosul vapor s-a scufundat vertiginos în adânc, la aproape 1.600 kilometri distanţă de destinaţia sa finală. Cei ce pluteau în apă au fost traşi de vârtejul uriaş în adânc. 1.517 de oameni s-au înecat în valurile Atlanticului. În apa rece ca gheaţa, timp de 50 de minute, s-au auzit numai strigătele disperate ale celor ce-şi vedeau moartea cu ochii. Nava Carpathia aflată în apropiere a reuşit să salveze doar o parte din pasagerii naufragiaţi. Cel mai tânăr supravieţuitor de pe Titanic, Malvina Dean, avea doar 8 săptămîni cînd călătorea pe Titanic la clasa a III-a. Ea, mama şi fratele ei au supravieţuit scufundării, dar tatăl ei, Bert, a fost unul dintre cei 1.517 pasageri dispăruţi.
Epava a fost descoperită de-abia în anul 1985, la 3.600 m adâncime, în apropierea coastelor Terrei Nova. Între anii 1986-1987, o expediţie de plongeuri submarini franco-americani a reuşit să recupereze ceva obiecte de valoare. Dr. Robert Ballard este o celebritate printre căutătorii de epave. El este cel care a descoperit Titanicul pe fundul oceanului în 1985, dar mai are în palmares, între multe altele, corabia Lusitania şi faimoasa navă de război a naziştilor, Bismarck. Anul trecut, cercetătorul a organizat o expediţie pe fundul Mării Negre în căutarea epavei Arcei lui Noe


Români care s-au luptat cu valurile
„Tata o scăpat cu viaţă de pe Titanic. A fost harnic şi a emigrat în America, să ne facă nouă, fetelor, zestre. Pe Titanic a fost îngrijitor de animale. O avut mare noroc, că ştia să înoate“, povesteşte clujeanca Susana Pavel despre tatăl ei, Ioan Topan. În 1912, Susana avea doar 11 ani. Descrierea nopţii de coşmar pe care a trăit-o tatăl său şi-o aminteşte exact. „Tata a petrecut pînă la 12 noaptea, după care a mers şi s-a dezbrăcat să doarmă. Când să se culce, o simţit o zdruncinătură puternică. A ieşit cum era, dezbrăcat, şi a sărit de pe vapor în adânc, că ştia să-noate, doar crescuse lângă apă, în Petreşti. Cică vaporul s-a rupt în două, că au dat într-un munte de sare. Tata a tot înotat. Se încâlcea între morţi, dar cel mai frică i-a fost să nu-l înghită peştii. A înotat mult, până a dat de o scară. Doi oameni l-au tras înăuntru, l-au îmbrăcat şi i-au dat ceva de băut, să se încălzească. Era un vapor care umbla la pescuit“. Pereit Anna Olga avea 26 de ani cînd a plecat din America, la bordul navei Carpathia . Voia să se întoarcă în România. Femeia a fost martora tragediei de pe Titanic. A salvat şase vieţi din valurile oceanului. S-a stabilit în Sf. Gheorghe, unde s-a măritat cu un braşovean. Ultimii 3 ani i-a petrecut la Căminul de bătrîni din Hăghig. A murit în 1973. 


Prima ecranizare a fost românească 
Anul trecut, presa mondială a informat despre restaurarea unui film realizat chiar în anul 1912 şi avînd ca subiect catastrofa pachebotului Titanic. Premiera filmului Nacht und Eis - „O dramă a gheţurilor“ avusese loc la doar patru luni de la eveniment. Autorul acestei performanţe de actualitate în filmul de ficţiune era un român care semna Mime Mişu, un regizor de teatru aflat la primul său film. Drama Titanicului a fost ecranizată în numeroase variante. Cea mai cunoscută este producţia lui James Cameron, din 1999, laureată cu 11 premii Oscar. http://www.monitorulexpres.ro

8 comentarii:

  1. La anul se vor comemora 100 de ani de la acest eveniment!

    RăspundețiȘtergere
  2. da imi pare rau titanic!!!!!!11111

    RăspundețiȘtergere
  3. titanic...un film si o poveste extraordinara... pacat de tragedie... bogdan-constanta

    RăspundețiȘtergere
  4. aam si plans la acest film ! :X:X:X:X:X:

    RăspundețiȘtergere
  5. eu am 10 ani si sunt interesat de titanic

    RăspundețiȘtergere
  6. Titanic nu te vom uita nicio data:( Pacat Ciprian bihor

    RăspundețiȘtergere
  7. Eram mica la doar 8 ani,
    Era un film Titanic
    De multe ori filmele nu sunt reale,
    Asta am crezut si despre Titanic.

    Apoi la 9 ani in data de 14.042012,
    La tv eu am aflat, ca Titanic chiar s-a scufundat.
    La 15.04.2012 la film la Titanic eu am fost,
    Am vazut ca era real, Titanic cel minunat.

    Un film frumos cu aventura,
    Pacat de cei ce au murit,
    Pacat de bebelusul cel inghetat
    Si de oameni care n-au rezistat.

    Un iceberg mare si umflat,
    E de vina ca Titanic s-a scufundat.
    Multi oameni n-au rezistat.
    Au murit de frig si s-au inecat.

    RăspundețiȘtergere
  8. groaznic imi pare rau pentru cei care au murit atunci!

    RăspundețiȘtergere