BUCOVINA

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, printr-o convenţie încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Grigore Ghica III, ucis pentru că s-a împotrivit cedării Bucovinei

Despre domnitorul-martir Grigore Ghica III se cunosc destul de puţine lucruri, comparativ cu domnul Constantin Brâncoveanu, care a şi fost canonizat ca sfânt local de Biserica Ortodoxă Română. Poate pentru simplu fapt că Vodă Ghica III a fost inclus în categoria fanarioţilor, atenţia asupra realizărilor şi a morţii sale sale s-a diminuat încă de la început. 

Ca domnitor se arată duşman Austriei şi prieten Rusiei, iar intrigile îl ajută mult în politica dusă faţă de turci. Pe plan intern a regularizat strângerea birurilor şi a pus capăt abuzurilor. A înfiinţat o fabrică de postav la Chipireşti şi a zidit lângă Mitropolie o şcoală ca urmare a reorganizarii învăţământului, gândită de el. Prin măsurile luate, a reuşit să aducă ţara la o relativă bunăstare. 

Ca orice alt domnitor fanariot, acesta a avut domnii atât în Moldova cât şi în Muntenia. Grigore al III-lea Alexandru Ghica, a fost domnitor al Moldovei de două ori: 18 martie 1764 - 23 ianuarie 1767 şi septembrie 1774 - 1 octombrie 1777 şi al Munteniei: 17 octombrie 1768 - 5 noiembrie 1769. 

Tronul Moldovei îl recâştigă după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi în 1774. Este înscăunat ca domnitor în septembrie 1774, dar firmanul de numire soseşte la Iaşi la 9 octombrie 1774. Imperiul Habsburgic s-a înţeles în secret cu Rusia şi în 1775 obţine de la Imperiul Otoman, Bucovina, cu toate că domnitorul şi boierii au protestat vehement. Acesta este şi motivul care i-a grăbit sfârşitul. Deoarece a protestat împotriva pierderii Bucovinei, austriecii au cerut turcilor să-l înlăture. Aceştia au trimis un capugiu (agent executor) la curtea lui Grigore care l-a ucis la 1 septembrie 1777, spre indignarea opiniei publice europene. 

Povestea asasinarii lui Vodă Ghica 

Iată ce s-a petrecut în acea zi fatidică, după cum relatează Mihail Kogălniceanu. 

Trimisul Porţii (Kapigibaşa) descinsese la Iaşi într-o casă din Beilic, zona unde erau găzduiţi turcii. Într-un tainic iatac a ţinut sfat cu doi boieri, care pregătiseră pierzania lui Ghica Vodă. Boierii stau într-o postură umilită în genunchi, pe un covor întins pe jos, departe de divan. 

– Ei, boieri, zise el în sfârşit, tăind tăcerea, pica-va oare vulpea în cursa vînătorului? Va veni, oare, ghiaurul? – Va veni, slăvirea ta, îi răspunse unul din boieri… – Va veni, Effendi, adăugă celălalt boier. 

Cei doi doctori (străinul Fotachi şi românul Gavrilachi) îl vizitează pe vizirul prefăcut bolnav pentru a-l atrage în cursă pe Ghica, aducându-l la sine în curtea Beilicului. Fotachi dădea expertiza lui Grigore Ghica: „Îi bolnav, Măria Ta, îi bolnav şi nu-i dau o zi de viaţă”. Gavrilachi, dimpotrivă: „Măria Ta…, era galben la faţă, pulsul lui era foarte slab. Dar tot te rog, Măria Ta, nu te duce, ochii lui m-au speriat”. Ghica, însă, n-a vrut să asculte de sfatul doctorului, nici de rugăminţile şi plânsul Doamnei şi al domniţelor, de aluziile ce i se făcură, de avertismentul prietenilor din Constantinopol, şi nici de sfatul domnului Munteniei, Spiridon din Iaşi.

surse: www.timpul.md, www.historia.ro