miercuri, 17 iunie 2015

BEREA LA HALBĂ, TVA 9%

BEREA LA HALBĂ, TVA 9%

Berea la halbă este singura băutură 
pentru care taxa pe valoare adăugată a fost redusă




Proiectul Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2015 care a primit votul deputaţilor prevede reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 24% la 9 % pentru mai multe produse alimentare şi băuturi, printre acestea aflându-se şi berea la draft.
Ordonanţa de Urgenţă a fost adoptată cu susţinerea tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, care au apreciat că este o măsură fiscală foarte bună.
Berea la halbă a intrat în categoria produselor pentru care TVA a fost redusă pentru că este singura băutură care se poate consuma numai în restaurante şi care necesită instalaţii specifice de servire aflate doar în proprietatea unor persoane juridice.
În motivarea proiectului de ordonanţă, guvernanţii consideră că prin adoptarea acestei măsuri este încurajată crearea de noi locuri de muncă pentru categoriile defavorizate. În acelaşi timp, se estimează că veniturile la bugetul statului se vor majora semnificativ, prin creşterea vânzărilor de bere la halbă, pentru că adaosul comercial practicat în sectorul hoteluri - restaurante este mult mai mare decât cel al vânzărilor din retail. Autorităţile au înaintat chiar şi o estimare a creşterii consumului, apreciind că, anual, se va bea suplimentar o cantitate de cel puţin 100.000 de hectolitri de bere draft.
Taxa pe valoare adăugată redusă se va aplica şi fabricilor de bere independente de mici dimensiuni, care nu produc mai mult de 200.000 de hectolitri anual.

sursa: http://www.dailybusiness.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu