126 de ani de la trecerea în neființă a marelui patriot și luceafăr – Mihai Eminescu

”Toate-s vechi și nouă toate”

126 de ani de la trecerea în neființă a marelui patriot și luceafăr – Mihai Eminescu

”Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă şi socoate;

Nu spera şi nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.”

Celebrarea strămoșilor este prima datorie a unei națiuni către ea însăși. În calendarul marilor români 15 iunie 1889 a fost cea din urmă zi pământeană a marelui poet Mihai Eminescu. Versurile următoare din poezia ”Glossă” sunt arhicunoscute și reprezintă esența vieții noastre.    

Părintele Ioan Andrioaie a prezentat în revista ”Credința ortodoxă” o temă actuală și care probabil va dăinui, implicându-l și pe marele poet Mihai Eminescu.

Viclenia are origine satanică

În poezia "Memento mori", marele poet Mihail Eminescu spune:

”De văd răul sau nu-l văd, el pe lume tot rămâne.../

Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas”.

Un păcat greu, dăunător în convieţuirea socială a oamenilor pe pământ, născut odată cu păcatul strămoşesc, este viclenia, în rugăciunea domnească "Tatăl nostru", rugăciune oferită lumii la cererea apostolilor de către Mântuitorul Hristos (Matei 6,9-13), în încheiere spune: ”…și nr izbăveşte de cel rău”, în alte traduceri ale Bibliei sau cărţilor de ritual, cuvântul ”cel rău” este înlocuit cu ”cel viclean”. Cel rău sau cel viclean este diavolul, ucigătorul de oameni de la început, tatăl minciunii şi ii vicleniei (Ioan 6, 70-71; 13,27; 8,44, Matei 4,1-11).

Omul care face voia celui viclean e mai periculos decât omul cel rău. De omul cel rău te mai poţi feri, se mai poate evita, pe când cel viclean de mai multe ori îţi zâmbeşte, te perie şi-ţi lasă impresia că te iubeşte. Un exemplu tipic este Iuda Iscarioteanul, unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului, când s-a asociat cu trădătorii, cu viclenii şi iubitorii de arginţi, făcându-se călăuza celor care-1 urmăreau pe Mântuitorul Hristos să-l omoare, în grădina Ghetsimani le-a dat semn prin sărutare, zicând: Pe care-L voi săruta, acela este, puneţi mâna pe El. Şi îndată, venind la Iisus a zis: Bucură-te învăţătorule! Şi L-a sărutat" (Matei 26,47-49).

În timpul activităţii Sale pământeşti, Mântuitorul Hristos multe de îndurat de la conducătorii vicleni din vremea aceea, care se credeau nemuritori şi stăpâni ai lumii. De exemplu, Irod când a aflat de la Magi că s-a născut un nou împărat în Betleem, a dat poruncă şi au fost omorâţi 14.000 de copii, cu scopul să-L ucidă pe lisus, ca nu cumva să-i ia scaunul de domnie, gândea el. Pe parcursul vieţii, căuta prin trimişii lui să-l omoare pe Iisus. Aflând Iisus despre intenţia sa, îi trimite răspuns lui Irod: "Mergând spuneţi vulpii acesteia: Iată alung demonii şi fac vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi" (Luca 13,32), aluzie la jertfa Sa de pe Cruce.

Înainte de moartea şi învierea Sa, Iisus mustră aspru pe fariseii vicleni, care una ziceau şi alta făceau, numindu-i: "făţarnici, morminte văruite, călăuze oarbe, nebuni și orbi, pui de vipere, omorâtori de oameni”; ”voi care ați omorât pe prooroci, de la sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia (tatăl Sfântului Ioan Botezătorul), fiul lui Zaharia pe care l-ați omorât între templu și altar” (Matei 23,3-35).

Viclenia este de origine satanică, începând de la ispitirea lui Adam și a Evei în rai. Ea este temelia mândriei, a lăcomiei și a toată răutatea  (Matei 12,39; 13,39; Luca 20,20). Cel viclean trebuie înlăturat dintre oameni, precum neghina din grâu (Proverbe 26,20-28; Matei 22,18; Romani 1,29; Ioan 3-12). Psalmistul David se ruga lui Dumnezeu stăruitor: ”Scoate-mă Doamne de la omul viclean și de la omul nedrept mă izbăvește” (Ps. 139,1). Același psalmist fericește pe omul cinstit și sincer, care nu se asociază cu viclenii și necredincioșii fățarnici. ”El este ca un pom roditor răsădit lângă izvoare, ale cărui frunze nu se vestejesc” (Ps. 1,1-3).

Față de cei vicleni și răi, Biblia ne previne: ”Păzește-te de cel rău făcător, că rele meșteșugește, ca nu cumva să te facă să fii pururea de batjocură” (Iisus Sirah, 1,35), iar Mihai Eminescu ne atenționează:

”Nu spera când vezi mișeii

La izbândă făcând punte

Te-or întrece nătărăii

Chiar de-ai fii cu stea în frunte.”

Cuvântul nostru să fie da, ce este da și nu, ce este nu, ce este mai mult este de la cel rău (Matei 5,37). ”Pentru orice cuvânt nefolositor pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală de el în ziua judecării!” (Matei 13,36).

***

Și în loc de încheiere are ”cuvântul” tot Eminescu.

…”Dar la ce să beau din lacul ce dă viață nesfârșită,

Ca să văd istoria lumii dinainte-mi repețită,

Cu aceleași lungi mizerii s-obosesc, sufletu-mi mut?

Și să văd cum nasc popoare, cum trăiesc, cum mor. Și toate

Cu virtuți, vicii aceleași, cu mizerii repetate...

Vrei viitorul a-l cunoaște, te întoarce spre trecut.”…