ЄURO
Euro (EUR, cu simbolul €) este
moneda oficială a 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.
Aceste state, cunoscute colectiv ca „Zona euro”, sunt Austria, Belgia,
Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.
Euro mai este folosit cu acordul comunității în Monaco, San Marino și Vatican, iar trei
alte state — Andorra, Kosovo și
Muntenegru — utilizează moneda europeană fără să aibă acordul UE.
Estimările arată că moneda euro este folosită zilnic de aproximativ 334 de
milioane de europeni.
Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie
1995, iar moneda însăși a intrat pe piețele internaționale la 1 ianuarie 1999,
înlocuind așa-numita unitate monetară europeană (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie
2002, a fost introdusă în circulație înlocuind în cele din urmă monedele
naționale din Zona euro.
Un euro este subdivizat în 100 de cenți, numiți și
centime în țările vorbitoare de limbi romanice, sau leptó (λεπτό) în Grecia.
Simbolul
euro a
fost inspirat de litera grecească
epsilon, ca o reflectare a faptului că Grecia este leagănul civilizației
europene. „E“ este, desigur, și prima literă din cuvântul „Europa“. Cele două
linii orizontale paralele puternic marcate intenționează să simbolizeze
stabilitatea valutei. Abrevierea oficială a euro, EUR, a fost înregistrată la
Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO).
Monede: 1,
2, 5, 10, 20, 50 cenți, 1 €, 2 €
Bancnote: 5
€, 10 €, 20 €, 50 €, 100 €, 200 €, 500 €
Din 2013, Banca Centrală Europeană (BCE) şi
băncile centrale naţionale (BCN) din eurosistem au introdus a doua serie de
bancnote din istoria monedei unice europene: bancnota de 5 EUR la 2 mai 2013,
bancnota de 10 EUR la 23 septembrie 2014. Celelalte bancnote din această
serie vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani, în ordine
crescătoare
Seria noilor bancote se va intitula „Europa”, după
personajul mitologic care a dat nume continentului nostru.
EUROPA mitologică
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgP6xsmUDZDiUeM6PALjNl-u0toimoBgfDVP4hI7u3jOCnY2o50nx7yDXJ_dzfqrTNoRk4Brsub9lj1t3ssvljJxhNDKYg9-4qDw6_XayOkRQ6Ax39X1LTeqYtPlXm2KlZ04CqbHwbSfZA/s1600/gr_2euro.jpg)
În timp ce Europa, împreună cu însoțitoarele sale,
culegea flori, remarcă frumusețea taurului pe care-l încalecă.
Zeus o răpește, ducând-o pe insula Creta. Pe
insulă o seduce (tăinuindu-i că are soție), astfel, ea îi devine amantă. Aflând
adevărul, Europa, înșelată, se aruncă de pe o stâncă în mare, însă Afrodita o
salvează.
Pământul pe care a fost adusă de Zeus va primi
numele ei. Europa i-a dăruit lui Zeus doi fii: Minos, care va ajunge regele
Cretei, și Eac, judecător al lumii umbrelor.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWhUQb-AOWPrnLIbbJMKZj47yuwcYFhhpvTEyMh-lnvLGxDlKDFoN4W_iHwCTCeJ_DIdhMvtn7ZTFGraRTP0AR49aAwIGL-kUR8jmSLLU20YwZQ8slMOpdA05DT247BMHMYOyv__eh3h4/s1600/euro+dolar+yen.jpg)
La 01.01.2002 moneda euro a fost introdusă în 12 state membre ale Uniunii Europene.
Introducerea bancnotelor şi monedelor euro pe
piaţă, la 1 ianuarie 2002, a fost una dintre cele mai complexe operaţiuni
logistice din istorie. Un număr de 6 miliarde de bancnote euro şi de 40 de
miliarde de monede au fost distribuite în Europa începând cu miezul nopţii.
Cronologie
1999 -Lansarea monedei Euro ca monedă virtuală
2002 -Monedele și bancnotele euro au fost lansate
în 12 state UE.
2007 -Slovenia adoptă euro.
2008 -Cipru și Malta adoptă euro.
2009 -Slovacia adoptă moneda.
2011 -Estonia
adoptă euro
2014 -Letonia adoptă euro.
2015 -Lituania adoptă euro
Rate de
conversie
Valoarea unui euro în vechile monede a fost fixată
irevocabil la următoarele rate:
Stat
|
Anul adoptării EURO
|
Vechea monedă
|
Cursul fix în EURO
|
1999 (2002
introducerea bancnotelor)
|
BEF 40,3399
|
||
DEM 1,95583
|
|||
FIM 5,94573
|
|||
FRF 6,55957
|
|||
IEP 0,787564
|
|||
ITL 1936,27
|
|||
LUF 40,3399
|
|||
NLG 2,20371
|
|||
ATS 13,7603
|
|||
PTE 200,482
|
|||
ESP 166,386
|
|||
2001 (2002
introducerea bancnotelor)
|
GRD 340,750
|
||
2007
|
SIT 239,640
|
||
2008
|
CYP 0,585274
|
||
MTL 0,429300
|
|||
2009
|
SKK 30,1260
|
||
2011
|
EEK 15,6466
|
Letonia a aderat la zona euro la 1 ianuarie 2014. Euro a înlocuit lats-ul la cursul de schimb fix de 1 EUR =
0,702804 LVL.
La data de 1 ianuarie 2015, Lituania a devenit cel
de-al 19-lea stat membru al zonei euro. Cursul de schimb a fost fixat
irevocabil la 1 EUR = 3,45280 LTL.
Nu puţine au fost însă vocile celor care nu
credeau în moneda unică, euroscepticii, care susţineau că aceasta slăbeşte
economia naţională, duce la o creştere artificială a preţurilor şi creează un
sistem de legături economice între state aflate în dezechilibru.
Mărcile germane şi francii francezi s-au aflat
printre primele monede naţionale europene care au fost înlocuite de moneda
unică.
Cetăţenii din ţările zonei euro pot avea garanţia
că Eurosistemul se angajează pe deplin să menţină stabilitatea preţurilor pe
termen mediu la un nivel compatibil cu definiţia stabilităţii preţurilor:
inferior, dar apropiat de 2%.
Procesul s-a desfăşurat fără probleme şi s-a
încheiat cu succes în întreaga zonă euro până la finele lunii februarie 2002.
Criza euro
din 2010
Criza economică globală care a început în anul
2008 a zdruncinat și moneda euro în mod puternic. În plus, a apărut și criza
Greciei, care pe de o parte falsificase datele sale economice și monetare cu
scopul de a primi aprobările pentru Zona euro, și pe de altă parte în anul 2010
a ajuns în pragul falimentului statal. Dar și alte state din Zona euro nu-și
îndeplinesc obligațiile prescrise de a-și limita datoriile bugetare anuale noi
la maximum 3 % din PIB-ul anual și cele totale la 60 % din PIB, așa cum ar fi
Spania, Portugalia, Italia, Irlanda ș.a.
Drept consecință, în perioada martie-iunie 2010
statele Zonei euro au hotărât o serie de măsuri financiare cu scopul de a
sprijini euroul, printre care garanții și credite în valoare totală de 750
miliarde euro (inclusiv o participare din partea FMI). Aceasta este o sumă
exorbitantă, iar această hotărâre încalcă grav propriile principii ale Băncii
Centrale Europene, care până acum și-a dorit să fie independentă de orice stat
și orice politică.
Bancnote euro contrafăcute
Potrivit datelor Băncii Centrale Europene, la
jumătatea anului 2011 se aflau în circulaţie 14,2 miliarde de bancnote şi 95,6
miliarde de monede, cu o valoare totală de 847 de miliarde EUR, respectiv, 22,8
miliarde EUR. Bancnota de 50 EUR a înregistrat cea mai mare pondere în ceea ce
priveşte volumul (39,5%), în timp ce bancnota de 500 EUR a deţinut cea mai mare
pondere în ceea ce priveşte valoarea (34,3%), fiind urmată îndeaproape de
bancnota de 50 EUR (33%). În semestrul I din 2011 au fost retrase din circulaţie
în total 295 553 de bancnote euro contrafăcute. Raportat la numărul de bancnote
euro autentice aflate în circulaţie (în medie 13,8 miliarde în semestrul I
2011), volumul contrafacerilor rămâne foarte scăzut. Bancnotele de 50 EUR şi 20
EUR au fost cele care au înregistrat cel mai mare număr de contrafaceri.
EURO-Eveniment
Germania: Primul euro fals, descoperit de o fetiţă
Primul caz de falsificare a monedei euro a fost descoperit în Germania, la doar
patru zile de la introducerea euro pe piaţă. O fetiţă în vârstă de 12 ani a
observat o bancnotă falsă de 50 de euro şi a predat-o Poliţiei din Siegburg, o
localitate în apropiere de Bonn.
Mai târziu, s-a descoperit că un bărbat a obţinut
aproape 1.000 de mărci germane în monede într-un cazino schimbând o bancnotă
falsă de 500 de euro.
Grecia: Jaf înarmat de 76.000 euro Un bărbat
înarmat dintr-o suburbie din Atena a profitat de lansarea monedei euro pentru a
jefui un oficiu al Băncii de Economii a Poştei în a treia zi de existenţă a bancnotelor
euro. El a plecat de acolo cu 76.000 de euro, fiind primul mare jaf din Europa
de la introducerea noii monede.
Italia: Grevă la banca centrală O grevă a
sindicatelor de la banca centrală a Italiei a avut loc în prima zi lucrătoare
de la introducerea monedei euro, însă acţiunea a avut un impact redus asupra lansării
monedei unice. În primele 12 de ore de la introducerea noii monede, 750.000
italieni şi turişti străini aveau deja noile bancnote în buzunare.
![]() |
Cursul de schimb euro-dolar |
Surse: wikipedia,
evz, economica, cursv, bloomberg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu