Datoria globală a tuturor țărilor: 200.000.000.000.000 de dolari
Datoriile întregii lumi au crescut cu 57.000 de miliarde de dolari între 2007-2014, şi a ajuns la pragul de 200.000 de miliarde de dolari.
Datoria a ajuns la 286% din PIB în 2014, faţă de 269% în 2007.
Doar datoria publică a crescut cu 25.000 de miliarde de dolari şi va continua să crească în numeroase ţări, având în vedere fundamentele economice actuale.
Datoria Japoniei, ţară care deţine recordul global în termeni absoluţi, va urca de la 234% din PIB la 258% din PIB în 2019.
Dar îngrijorările vin din China. În termeni nominal, datoria a crescut, în intervalul amintit, de la 7.000 de miliarde de dolari la 28.000 de miliarde de dolari, ajungând la 282% din PIB, ca urmare a împrumuturilor acordate sectorului bancar reglementat, dar şi a speculei imobiliare. Cel mai mare pericol vine însă de aici: datoriile companiilor chineze ajung la 125% din PIB-ul celei de-a doua economii a lumii, cel mai ridicat nivel la nivel global.
România se află însă printre puţinele ţări care au înregistrat o scădere a datoriei raportate la PIB, începând cu 2007, de 7%, alături de Israel, Egipt, Arabia Saudită şi Argentina, ca urmare a reducerii datoriei companiilor cu 35%.
În schimb, datoria guvernamentală a României a crescut cu 26% din 2007.
Israel a consemnat cel mai mare declin al datoriei naţionale, de 22%, fiind urmată de Arabia Saudită, cu o scădere de 14 %, şi Argentina, cu o reducere de 11 %.
La debutul crizei, în 2007, datoria globală se cifra la 142.000 de miliarde, iar șapte ani și 57.000 de miliarde mai târziu a urcat la 199.000 de miliarde de dolari.
În 2000, datoria globală totală se cifra la 87.000 de miliarde de dolari, cea mai mare parte, 26.000 de miliarde, fiind a companiilor, iar 22.000 de miliarde reprezentând datorie guvernamentală. 15 ani mai târziu a ajuns la 199.000 de miliarde, iar structura s-a schimbat.
Statele au cea mai mare datorie, 58.000 de miliarde, iar companiile 56.000 de miliarde, aproape dublu față de 2007, dar ritmul procentual de creștere a ajuns la 9,3% din PIB-ul global pentru state (de la 5,7% între 2000-2007), în vreme ce pentru companii avansul e de doar 0,2 % din PIB-ul global, de la 5,7%, la 5,9%.
În ceea ce privește populația, aceasta chiar a intrat în austeritate între 2007-2014. Astfel, ritmul de creștere a creditului pentru populație a scăzut de la 8,5% (între 2000 și 2007), la 2,8% din PIB-ul global între 2007-2014.
Dincolo de faptul că într-un sistem bazat pe credit, nivelul de trai al populației s-a redus (consumul a scăzut), o mare parte a datoriei, mai mult de 25% nu are nicio garanție, e a statului și de plătit o vor plăti generațiile viitoare. În fapt, asta e schema de funcționare a economiei globale din ultimii aproximativ 40 de ani, de când s-a renunțat complet la orice etalon pentru bani.
Iar datoriile, dacă eliminăm Japonia, care funcționează un pic altfel, au crescut în cazul țărilor care au beneficiat de bailout tocmai pentru că aveau datorii mari, nesustenabile. Irlanda, Portugalia, Grecia au datorii totale duble sau peste, față de nivelul din 2007.
Astfel s-a ajuns ca în ultimii șapte ani doar cinci țări dintre cele 47 (dezvoltate sau în curs de dezvoltare), luate în calcul de studiul privind datoria globală al Institutului McKinsey, au reușit să-și scadă datoria, printre ele fiind și România.
Cum a scăzut datoria în România
Blestemul, dar și avantajul României e faptul că are datorii reduse și e oarecum în afara sistemului, dar la scăderea cu 7% a datoriilor, statul nu are niciun rol. Sau, de fapt, are. A pus, cu nesimțire, tot efortul pe umerii firmelor și ai populației și le-a scobit serios în buzunare, astfel că economia bate pasul pe loc, nu reușește să iasă din modelul de creștere redusă și, astfel, nu creează bunăstare.
Ce s-a întâmplat în România în ultimii șapte ani? Ei bine, creditul pentru companii a scăzut 35%, procent uriaș, de neîntâlnit în restul lumii, iar asta înseamnă companii sărace, fără cash și cu șanse minime de dezvoltare, cu efect în plusvaloarea produsă, în PIB, în salarii, în nivelul de trai.
Aici e secretul scăderii datoriei. Statul, în schimb, și-a majorat datoria cu 26%. Spre deosebire de România, statul norvegian, de exemplu, a fost auster, datoria sa a scăzut cu 16%.
Datoria globală nu are soluții
Cele 199.000 de miliarde de dolari nu se pot plăti. Avem deci un joc piramidal global din care nu se poate ieși. Momentul a fost pierdut în 2008, după ce banca de investiții Lehman Brothers a fost lăsată se prăbușească, iar ceilalți giganți din sistem au fost salvați cu injecții financiare (firește bani neacoperiți) de mii de miliarde de dolari.
Atunci era un prilej de resetare a sistemului, care s-ar fi prăbușit și ar fi putut fi rescris pe alte coordonate (deși lumea întreagă ar fi suferit cumplit un an sau doi), așa că viitorul e o chestie fascinantă, păcat că această imagine costă scump și vom plăti toți. Pentru totdeauna, de la generație, la generație și din ce în ce mai mult.
Datoria a ajuns la 286% din PIB în 2014, faţă de 269% în 2007.
Doar datoria publică a crescut cu 25.000 de miliarde de dolari şi va continua să crească în numeroase ţări, având în vedere fundamentele economice actuale.
Datoria Japoniei, ţară care deţine recordul global în termeni absoluţi, va urca de la 234% din PIB la 258% din PIB în 2019.
Dar îngrijorările vin din China. În termeni nominal, datoria a crescut, în intervalul amintit, de la 7.000 de miliarde de dolari la 28.000 de miliarde de dolari, ajungând la 282% din PIB, ca urmare a împrumuturilor acordate sectorului bancar reglementat, dar şi a speculei imobiliare. Cel mai mare pericol vine însă de aici: datoriile companiilor chineze ajung la 125% din PIB-ul celei de-a doua economii a lumii, cel mai ridicat nivel la nivel global.
România se află însă printre puţinele ţări care au înregistrat o scădere a datoriei raportate la PIB, începând cu 2007, de 7%, alături de Israel, Egipt, Arabia Saudită şi Argentina, ca urmare a reducerii datoriei companiilor cu 35%.
În schimb, datoria guvernamentală a României a crescut cu 26% din 2007.
Israel a consemnat cel mai mare declin al datoriei naţionale, de 22%, fiind urmată de Arabia Saudită, cu o scădere de 14 %, şi Argentina, cu o reducere de 11 %.
La debutul crizei, în 2007, datoria globală se cifra la 142.000 de miliarde, iar șapte ani și 57.000 de miliarde mai târziu a urcat la 199.000 de miliarde de dolari.
 |
| Datoria globală. Sursa: McKinsey Global Institute |
În 2000, datoria globală totală se cifra la 87.000 de miliarde de dolari, cea mai mare parte, 26.000 de miliarde, fiind a companiilor, iar 22.000 de miliarde reprezentând datorie guvernamentală. 15 ani mai târziu a ajuns la 199.000 de miliarde, iar structura s-a schimbat.
Statele au cea mai mare datorie, 58.000 de miliarde, iar companiile 56.000 de miliarde, aproape dublu față de 2007, dar ritmul procentual de creștere a ajuns la 9,3% din PIB-ul global pentru state (de la 5,7% între 2000-2007), în vreme ce pentru companii avansul e de doar 0,2 % din PIB-ul global, de la 5,7%, la 5,9%.
În ceea ce privește populația, aceasta chiar a intrat în austeritate între 2007-2014. Astfel, ritmul de creștere a creditului pentru populație a scăzut de la 8,5% (între 2000 și 2007), la 2,8% din PIB-ul global între 2007-2014.
Dincolo de faptul că într-un sistem bazat pe credit, nivelul de trai al populației s-a redus (consumul a scăzut), o mare parte a datoriei, mai mult de 25% nu are nicio garanție, e a statului și de plătit o vor plăti generațiile viitoare. În fapt, asta e schema de funcționare a economiei globale din ultimii aproximativ 40 de ani, de când s-a renunțat complet la orice etalon pentru bani.
Iar datoriile, dacă eliminăm Japonia, care funcționează un pic altfel, au crescut în cazul țărilor care au beneficiat de bailout tocmai pentru că aveau datorii mari, nesustenabile. Irlanda, Portugalia, Grecia au datorii totale duble sau peste, față de nivelul din 2007.
Astfel s-a ajuns ca în ultimii șapte ani doar cinci țări dintre cele 47 (dezvoltate sau în curs de dezvoltare), luate în calcul de studiul privind datoria globală al Institutului McKinsey, au reușit să-și scadă datoria, printre ele fiind și România.
 |
| Evoluția datoriei globale |
Blestemul, dar și avantajul României e faptul că are datorii reduse și e oarecum în afara sistemului, dar la scăderea cu 7% a datoriilor, statul nu are niciun rol. Sau, de fapt, are. A pus, cu nesimțire, tot efortul pe umerii firmelor și ai populației și le-a scobit serios în buzunare, astfel că economia bate pasul pe loc, nu reușește să iasă din modelul de creștere redusă și, astfel, nu creează bunăstare.
Ce s-a întâmplat în România în ultimii șapte ani? Ei bine, creditul pentru companii a scăzut 35%, procent uriaș, de neîntâlnit în restul lumii, iar asta înseamnă companii sărace, fără cash și cu șanse minime de dezvoltare, cu efect în plusvaloarea produsă, în PIB, în salarii, în nivelul de trai.
Aici e secretul scăderii datoriei. Statul, în schimb, și-a majorat datoria cu 26%. Spre deosebire de România, statul norvegian, de exemplu, a fost auster, datoria sa a scăzut cu 16%.
Datoria globală nu are soluții
Cele 199.000 de miliarde de dolari nu se pot plăti. Avem deci un joc piramidal global din care nu se poate ieși. Momentul a fost pierdut în 2008, după ce banca de investiții Lehman Brothers a fost lăsată se prăbușească, iar ceilalți giganți din sistem au fost salvați cu injecții financiare (firește bani neacoperiți) de mii de miliarde de dolari.
Atunci era un prilej de resetare a sistemului, care s-ar fi prăbușit și ar fi putut fi rescris pe alte coordonate (deși lumea întreagă ar fi suferit cumplit un an sau doi), așa că viitorul e o chestie fascinantă, păcat că această imagine costă scump și vom plăti toți. Pentru totdeauna, de la generație, la generație și din ce în ce mai mult.
