Se afișează postările cu eticheta MIHAI EMINESCU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MIHAI EMINESCU. Afișați toate postările

duminică, 14 iunie 2015

126 de ani de la trecerea în neființă a marelui patriot și luceafăr – Mihai Eminescu




”Toate-s vechi și nouă toate”
126 de ani de la trecerea în neființă a marelui patriot și luceafăr – Mihai Eminescu


”Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.”

Celebrarea strămoșilor este prima datorie a unei națiuni către ea însăși. În calendarul marilor români 15 iunie 1889 a fost cea din urmă zi pământeană a marelui poet Mihai Eminescu. Versurile următoare din poezia ”Glossă” sunt arhicunoscute și reprezintă esența vieții noastre.    

Părintele Ioan Andrioaie a prezentat în revista ”Credința ortodoxă” o temă actuală și care probabil va dăinui, implicându-l și pe marele poet Mihai Eminescu.

Viclenia are origine satanică

În poezia "Memento mori", marele poet Mihail Eminescu spune:
”De văd răul sau nu-l văd, el pe lume tot rămâne.../
Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas”.
Un păcat greu, dăunător în convieţuirea socială a oamenilor pe pământ, născut odată cu păcatul strămoşesc, este viclenia, în rugăciunea domnească "Tatăl nostru", rugăciune oferită lumii la cererea apostolilor de către Mântuitorul Hristos (Matei 6,9-13), în încheiere spune: ”…și nr izbăveşte de cel rău”, în alte traduceri ale Bibliei sau cărţilor de ritual, cuvântul ”cel rău” este înlocuit cu ”cel viclean”. Cel rău sau cel viclean este diavolul, ucigătorul de oameni de la început, tatăl minciunii şi ii vicleniei (Ioan 6, 70-71; 13,27; 8,44, Matei 4,1-11).
Omul care face voia celui viclean e mai periculos decât omul cel rău. De omul cel rău te mai poţi feri, se mai poate evita, pe când cel viclean de mai multe ori îţi zâmbeşte, te perie şi-ţi lasă impresia că te iubeşte. Un exemplu tipic este Iuda Iscarioteanul, unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului, când s-a asociat cu trădătorii, cu viclenii şi iubitorii de arginţi, făcându-se călăuza celor care-1 urmăreau pe Mântuitorul Hristos să-l omoare, în grădina Ghetsimani le-a dat semn prin sărutare, zicând: Pe care-L voi săruta, acela este, puneţi mâna pe El. Şi îndată, venind la Iisus a zis: Bucură-te învăţătorule! Şi L-a sărutat" (Matei 26,47-49).
În timpul activităţii Sale pământeşti, Mântuitorul Hristos multe de îndurat de la conducătorii vicleni din vremea aceea, care se credeau nemuritori şi stăpâni ai lumii. De exemplu, Irod când a aflat de la Magi că s-a născut un nou împărat în Betleem, a dat poruncă şi au fost omorâţi 14.000 de copii, cu scopul să-L ucidă pe lisus, ca nu cumva să-i ia scaunul de domnie, gândea el. Pe parcursul vieţii, căuta prin trimişii lui să-l omoare pe Iisus. Aflând Iisus despre intenţia sa, îi trimite răspuns lui Irod: "Mergând spuneţi vulpii acesteia: Iată alung demonii şi fac vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi" (Luca 13,32), aluzie la jertfa Sa de pe Cruce.
Înainte de moartea şi învierea Sa, Iisus mustră aspru pe fariseii vicleni, care una ziceau şi alta făceau, numindu-i: "făţarnici, morminte văruite, călăuze oarbe, nebuni și orbi, pui de vipere, omorâtori de oameni”; ”voi care ați omorât pe prooroci, de la sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia (tatăl Sfântului Ioan Botezătorul), fiul lui Zaharia pe care l-ați omorât între templu și altar” (Matei 23,3-35).
Viclenia este de origine satanică, începând de la ispitirea lui Adam și a Evei în rai. Ea este temelia mândriei, a lăcomiei și a toată răutatea  (Matei 12,39; 13,39; Luca 20,20). Cel viclean trebuie înlăturat dintre oameni, precum neghina din grâu (Proverbe 26,20-28; Matei 22,18; Romani 1,29; Ioan 3-12). Psalmistul David se ruga lui Dumnezeu stăruitor: ”Scoate-mă Doamne de la omul viclean și de la omul nedrept mă izbăvește” (Ps. 139,1). Același psalmist fericește pe omul cinstit și sincer, care nu se asociază cu viclenii și necredincioșii fățarnici. ”El este ca un pom roditor răsădit lângă izvoare, ale cărui frunze nu se vestejesc” (Ps. 1,1-3).
Față de cei vicleni și răi, Biblia ne previne: ”Păzește-te de cel rău făcător, că rele meșteșugește, ca nu cumva să te facă să fii pururea de batjocură” (Iisus Sirah, 1,35), iar Mihai Eminescu ne atenționează:
”Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte
Te-or întrece nătărăii
Chiar de-ai fii cu stea în frunte.”
Cuvântul nostru să fie da, ce este da și nu, ce este nu, ce este mai mult este de la cel rău (Matei 5,37). ”Pentru orice cuvânt nefolositor pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală de el în ziua judecării!” (Matei 13,36).

***


Și în loc de încheiere are ”cuvântul” tot Eminescu.

…”Dar la ce să beau din lacul ce dă viață nesfârșită,
Ca să văd istoria lumii dinainte-mi repețită,
Cu aceleași lungi mizerii s-obosesc, sufletu-mi mut?
Și să văd cum nasc popoare, cum trăiesc, cum mor. Și toate
Cu virtuți, vicii aceleași, cu mizerii repetate...
Vrei viitorul a-l cunoaște, te întoarce spre trecut.”…

duminică, 15 ianuarie 2012

EMINESCU

ZIUA CULTURII NAȚIONALE

”A fost odată ca-n povești...”


Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani sau Ipotești - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.


• 1849, dec. 20. Dată prezumtivă a naşterii lui  Mihai Eminescu, trecută de poetul însuşi în registrul - album al Junimii. Este susţinută şi de Matei, fratele cel mai mic al poetului, ca fiind scrisă de către tatăl lor pe o veche psaltire. Fără acoperire documentară, data nu a fost acceptată de istoria literară. 
• 1849, dec. 24. Alta dată prezumtivă a naşterii lui  Mihai Eminescu, comunicată de Aglaia, sora poetului. 


• 1850, ian. 15. Se naşte la Botoşani Mihai, al şaptelea copil al familiei Eminovici. Data, consemnată în Registrul de naşteri şi botezuri pe anul 1850 al oraşului Botoşani, este singura cu acoperire documentară.


1812, febr. 10. Se naşte la Călineşti (Suceava) tatăl lui Mihai Eminescu,  Gheorghe Eminovici, fiul mai mare al dascălului din Călineşti, Vasile Eminovici şi al Ioanei Sărghei. Provenind dintr-o familie numeroasă şi nu prea înstărită, Gheorghe Eminovici părăseşte de timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă, apoi administrator al moşiei Dumbrăveni a boierului Balş, care îl ajută să obţină de la domnitorul Mihail Sturza titlul de sluger. în 1841 Eminovici este ridicat la rangul de căminar. Stabilitatea materială la care râvnea Eminovici ar fi putut fi în sfârşit obţinută prin cumpărarea, în 1847, a moşiei de la Ipoteşti, unde familia căminarului se va muta definitiv abia în 1857, o dată cu terminarea noii case. însă mare parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a asigura fiilor săi studii liceale şi universitare, costisitoare chiar şi pentru o familie mai înstărită, aşa încât în 1878, Eminovici este nevoit să vândă Ipoteştii pentru a-şi plăti datoriile; rămânând ca administrator al noului proprietar până în 1884, anul morţii sale.  

• Crescut la tradiţie şi la Biblie, Eminovici a făcut toată viaţa eforturi să se „chivernisească” convins fiind ca fetele trebuie să aibă o dotă frumuşică, iar pe baieţi i-a îndrumat spre meserii practice.

1816. Se naşte la Joldeşti mama poetului, Raluca Iuraşcu, a treia fiică a stolnicului Vasile Iuraşcu şi a Paraschivei Iuraşcu. Se căsătoreşte în 1840 cu Gheorghe Eminovici, aducând o zestre destul de frumoasă, care părea să fie de bun augur pentru tânăra familie. Are unsprezece copii; pe şase dintre ei îi va pierde încă din timpul vieţii sale. Moare în 1876, la Ipoteşti.


Satul Ipoteşti a fost la început un grup de case pe răzeşia unui călugăr Ipatie, de unde şi numele de Ipoteşti. Casele erau aşezate într-o poiană în mijlocul pădurei. Călugărul Ipatie a dăruit răzeşia sa schitului Gorovei din judeţul Dorohoiu. Acest schit delega un călugăr care administra această moşie. Casa unde a locuit acel călugăr se mai găseşte şi astăzi, sigur refăcută de mai multe ori. Dr. Valeriu Târziu, Ipoteşti - monografie, ed. Nord-Cernăuţi, 1939


Naşterea şi copilăria lui Eminescu au intrat în mit. Ipoteştii, sunt priviţi din acest unghi, un spaţiu sacru [...] prin copilăria fabuloasă a poetului, dar mai ales, prin recreerea lui în universul imagistic eminescian.
Adăugaţi o legendă
Căci  îndrăgim Ipoteştii sugestionaţi de viziunea poeziei de care suntem marcaţi. Valentin Coşereanu, Ipoteşti Eminescu Ipoteşti, 2000.  

Familia cobora pe linie paternă din Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgești, obligațiilor militare și a persecuțiilor religioase. Unii autori au găsit rădăcini ale familiei Eminovici în satul Vad, din Țara Făgărașului, unde mai există și astăzi două familii Iminovici. Bunicii săi, Vasile și Ioana, trăiesc în Călineștii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de emigranții transilvăneni.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu.
În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist.
La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge să-și schimbe numele în Eminescu și mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.

Împreună cu o delegație de studenți, Eminescu îl vizitează de Anul Nou, 1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döbling.
În semestrul de iarnă 1869-1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. După aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când a urmat două semestre consecutive.
În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universității.
Îl preocupau și unele probleme cu care avea să iasă în publicistică.
Poetul a început să sufere de o inflamație a încheieturii piciorului.
În 1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iași.
Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu a predat acum lecții de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol.
În 19 septembrie, printr-o scrisoare adresată secretarului agenției diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat această sarcină și de ce a luat drumul către țară.
În 7 octombrie, Maiorescu a luat cunoștință prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca așa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia.
În 10 octombrie, Șerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienație mintală, s-a internat în spital prin intervenția agenției române din Berlin.
S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8 noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata literară de la Veronica Micle, pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor.
În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă și a propus îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. Tot în acest an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții neoficiale la ziarul local Curierul de lași, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate ședințele Junimii.
De multe ori l-a vizitat pe Creangă în bojdeuca sa. A făcut un drum la București, unde, prin Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas, însă, idolul său.
În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Învățământului, a înaintat o listă bogată de tipărituri și manuscrise vechi pentru achiziționare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferința pe care a tipărit-o în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influența austriacă asupra românilor din principate.
În 1877 s-a mutat la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul Timpul.
A desfășurat o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea.
Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.).
În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se citește la Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de depresie, iar la 28 iunie, "boala" a izbucnit din plin. În aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de psihoză maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil.
Eminescu a fost un membru foarte activ al societății politico-literară Junimea, unde fusese invitat de criticul și omul politic Titu Maiorescu, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.

În 1924 casa, copilăriei lui Eminescu nelocuită ani de zile, ajunsese o ruină. În 1940 este inaugurat la Ipoteşti primul muzeu memorial, înfiinţat în casa reconstruită în 1934 pe acelaşi loc. Întrucât nu respecta structura originalului, casa-muzeu este dărâmată, iar în 1979 se inaugurează o alta, reconstruită pe vechea fundaţie a casei Eminoviceştilor.


Începând cu anul 2000, finisajul exterior şi interior al casei, mobilierul expus - parte original, parte provenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea - reînvie atmosfera celor treizeci de ani (1848-1878) în care familia poetului a locuit la Ipoteşti, în casa construită de căminar odată cu mutarea definitivă la moşia din sat.




BISERICUŢA FAMILIEI EMINOVICI 

Ca biserică filială este biserica din cătunul Ipoteşti cu hramul „Sfinţii Voievozi”. Această biserică a fost făcută pe locul şi cu ajutorul lui Ipatie şi Nicolae Isăcescu, care sint primii ctitori. Ea a fost făcută din lemn, dar putrezind lemnul, a fost făcută din vălătuci.
În celedin urmă prin ajutorul locuitorilor [...] s-a făcut biserica, ce se află astăzidin cărămidă pe temelie de piatră. Cultul Ortodox din Judeţul Botoşani - 1906.


surse:
www.eminescuipotesti.ro
www.mihaieminescu.eu
www.ro.wikipedia.org